sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Pritenul meu dusmanul cel mai mare

Se spune ca de ce iti e frica nu scapi sau ca frica este cel mai mare dusman al nostru.
Oricat ai incerca, oricat te-ai impotrivi frica reuseste in cele din urma sa te acapareze.
Pentru o persoana cu destul de putine frici cea mai mare a fost cea de singuratate.
Frica asta blestemata m-a facut sa i-au niste decizii pe care azi le regret pentru ca din cauza lor am pierdut o parte din mine, o parte din viata mea.
Scapi de frica atunci cand o privesti fata in fata si alegi sa traiesti cu ea, sa te indrepti sprea ea in loc sa fugi de ea.
Eu nu am avut incotro, am fost pusa fata in fata cu frica mea si dupa ce am vazut bine ca marea, teribila singuratate nu era chiar atat de urata cum o vedeam eu de la distanta am ajuns chiar sa o consider un prieten.
Am relizat ca e mai bine sa ai prietenul asta numit singuratate care nu iti cere absolut nimic decat un priten care necesita permanenta atentie.
Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, nu e de dorit sa fi singur, dar in unele situatii realizezi ca poate nu poti sa faci ce vrei, ce te defineste pentru ca cel de langa tine se uita intr-un fel la tine sau poate ca iti doresti sa faci anumite lucruri care nu te caracterizeaza pentru ca partenerul tau isi doreste.
Singuratatea te lasa sa faci orice, iti permite sa nu te pierzi pe tine chiar sa te cunosti, sa ajungi sa te iubesti si sa te accepti.
Pe mine, cea care era terifiata de singuratate (poate tocmai pt ca nu imi placea sa stau cu mine) m-a invata ca atata timp cat tu nu te accepti pe tine nimeni nu o va face.

2 comentarii:

  1. Ai dreptate ca atata timp cat tu nu te accepti, nimeni nu te va accepta, insa nu trebuie sa iei in brate singuratatea pentru ca ai impresia ca fiind sigura poti sa faci ce vrei. Singuratatea nu iti va fi niciodata prieten.

    RăspundețiȘtergere
  2. Tocmai asta spuneam ca nu o iau in brate, dar o accept chiar ca pe un prieten pentru ca m-a invatat sa traiesc cu mine

    RăspundețiȘtergere