Judecata de zi cu zi

După ce viaţa te pune în situaţia în care puteai să juri că nu o să fii niciodată. După ce reacţia ta e exact cea pe care odată o condamnai îţi dai seama că niciodată să nu spui niciodată nu e numai o expresie ci devine un stil de viaţă.
E mult mai simplu să vezi greşelile celorlalţi, asta e clar.
E la fel de clar că fiecare din noi are o părere mult mai bună despre propia peroană. Ne place să ne flatăm, ne place să credem că suntem perfecţi şi mai ales ne place să credem că ne cunoştem.
Adevărul e că niciodată nu ai de unde să ştii cum o să reacţionezi pus într-o anumită situaţie şi niciodată nu ştii cum te ia valul vieţii şi unde te duce. De cele mai multe ori reacţia pe care o ai este total diferită de ce aveai tu în cap.
Cu toate că firea umană e capabilă de lucruri măreţe (nu vreau să neg asta) e capabilă de mult mai multe din josnice.
Ne facem mult rău unul altuia, dar mai ales ne rănim pe noi.
Atunci când alegerile nostre ne surprind e normal să îi surpindă şi pe cei de lângă noi.
Dacă un prieten care suferă vine la tine şi îţi destăinuie o greşelă ce faci: îl judeci sau îl consolezi; îl renegi sau încerci să-i fi alături?
Micii dumnezei din noi au tot timpul tendinţa de a judeca, de a critica, de a arăta cu degetul, de a pune la colţ şi cel mai dureros de a izola.
Cîteodată ne izolăm singuri pentru a scăpa de critici sau de priviri care judecă.
Avem tendinţa să fim foarte vehemenţi şi să uităm că şi noi suntem oameni, că şi noi greşim, că nici nouă nu ne place să fim judecaţi de alţii.
Aşa că, da, am dat-o în bară din nou, dar hai să ne întânim la o bere si sa râdem ca atunci când eram copii şi totul era mult mai simplu şi mai curat.