vineri, 26 martie 2010

Declaratie de pace

Războiul s-a terminat şi amintirea lui s-a pierdut odată cu o parte din mine. Au rămas multe răni şi bube pe care am învăţat să le acopăr, să le machez sau chiar să le vindec. Caninii s-au ascuţit şi instinctul de a pune mâna pe armă şi de a trage fără să mă gândesc a rămas. Instincul ăsta necontrolat de a mă apăra, de a omorâ înainte de a fi omorât, de a rănii înaite de a fi rănit, de a muşca înaite de a fi muşcat.
Asta mă face uneori să par un monstru urât, speriat şi tot timpul în defensivă în faţa ta.
Am învăţat să fug de tot şi de toate înainte de a învăţa să accept sau poate animalul sălbatic din mine a ştiut tot timpul înaite de toate să fugă şi să atace cu orice mijloc posibil.
Nu vreau să te rănesc la fel de mult cum îmi dorec să nu vreau să fug.
Şti foarte bine că pot fi şi cuminte atunci când îţi place să mă mângâi pe frunte şi să mă iei în braţe ca pe un pui de animal neajutorat şi drag.
Şti foarte bine că pot să stau pe loc atunci când în jurul nostru e linişte şi nu se simte decât mirosul de cafea, de fructe uscate şi de candoare.
Şti foarte bine că pot fiu şi normală atunci când mergem de mână pe stradă şi râdem de ciudăţenia lumii din jurul nostru.
Totuşi....şti la fel de bine că pot să muşc cu putere mai ales cand îţi simt sângele clocotind, că vreau să fug fără să mă uit înapoi când totul pare a se prăbuşii, că sunt ciudată din fire.
Şti toate astea aşa cum şi eu ştiu că şi tu poti fi rău, că şi tu vrei să fugi şi mai ales că şi tu eşti ciudat la fel ca mine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu