Furtuna

După orice furtună, oricât de urâtă ar fi şi oricât de multe pagube ar fi făcut, soarele răsare mai strălucitor şi mai frumos ca niciodată şi păsările cântă de parcă până atunci nu ar fi cântat...
Ce se întâmplă cu copacii care s-au smuls din rădăcina, cu crengile rupte, cu frunzele care au făcut covor verde pe asfalt?
Toate se văd dacă te trezeşti dimineaţa şi ieşi afară însă până seara nu mai rămâne nici un semn... totul se mătura, totul se strănge, totul se ascunde.
Dar copacii şi păsările ştiu că a fost o furtună... rănile lor încă se văd .... scorţa e ruptă şi în ea a rămas o mare crăpătură, ciburile au fost luate de vânt şi trebuie refăcute.
Şi totuşi bucuria există, furtuna s-a terminat şi păsările se bucură, cântă, zboară, copacii se înalţă mai mult ca oricând către soare în încercarea de a absorbi cât mai mult din lumina binefăcătoare.
Parcă totul a fost uitat... dupa o furtună puternică răsare soarele şi totul se uită.
Oare lor nu le e frică de o nouă furtuană?
Oare ei nu se întreabă dacă mâine sau poimâne sau poate chiar atunci când cuiburile au fost refăcute şi scoarţa s-a închis nu o să vină o nouă furtună care o să distrugă iar totul?
Sau poate că ei doar se bucură că au supravietuit furtunii, că li s-a oferit o nouă şansă, şansa de a consturii noi cuiburi mai frumoase si mai sigure, şansa de a creşte noi crengi, şansa de a trăi încă o zi bucurandu-te de soare.
Cât aş vrea să ştiu secretul copaciilor... să învăţ de la ei să uit furtuna care a distrus o lume întreagă şi să mă bucur de aceasta nouă lune pe care pot să o construiesc de la zero.
Din păcate legea natrii nu se aplică aşa de bine la oamnei, oamenii aleg să stârnească propriile lor furtuni...