Oricât de rece ar fi ploaia şi oricât de multă ar cădea din cer până la urmă tot iese soarele. Câteodată te prind stropii mari şi grei nepregătit şi te udă până la piele, dar în loc să tremuri de frig sau de spaimă parcă zâmbeşti mai liniştit.
Ploaia asta are un efect ciudat de purificare... şi câteodată oricât de mult ai încerca să nu te uzi norii te surprind.
După foarte mult timp te uzi şi totul se curăţă, se decolorează, nimic nu mai pare aşa de grav, aşa tragic, aşa greu.
Ieri stropii mari de ploaie mi-au arătat că mizeria din suflet nu se curăţă cu apa de la duş ci cu ploaie.
Am lăsat tot noroiul adunat pe cizme în urmă şi am început să merg din nou pe un drum fără mocirlă, curat până la orizont.
Astăzi nimic nu îmi mai pare imposibil, nimic nu îmi mai pare trist iar ploaia m-a învăţat să cred...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu