Stiu

Doar pentru că ştiu nu însemnă că şi fac
Ştiu că trebuie să mă trezesc în fiecare dimineaţă, să-mi pun masca cu care pot să ies afară, hainele alese de cu o zi înainte şi să plec... unde? normal că pe acelaşi drum din fiecare dimineaţă la capatul căruia mă aştepată biroul, o cană de cafea şi o ţigară...
Ştiu că trebuie să muncesc, să fac o mie de mici nimicuri enervante care nu îmi crează nici o satifactie ... şi totuşi cateodată le amân... în spernaţa că poate vor dispărea (o tactică stupidă de care nu mă pot elibera... ingnor problema poate o să dispară şi nu va mai trebui să o rezolv)... nu dispare nimic niciodată şi la un moment te loveşte în moalele capului, te lasă lat şi buimac, atunci trebuie să mă mătur de pe jos şi să le iau pe toate la rezolvat.
Ştiu că miile de întrebări care apar în capul meu fără să fie chemate, chiar fără să fie dorite trebuie alungate instantaneu... dar nu pot, nu pot să scapt de acest infernal "de ce?", de "cum?" atunci când situaţia e pierdută din start...
Ştiu vechia şi celebra filozofie cu "toate la timul lor", trebuie să ai răbdare şi exact când nu te gândeşti se va întâmla şi totuşi nu pot să nu cred că e o idioţenie, când aud asta în capul meu sună ca atunci când cineva mi-ar spune "nu trebuie să joci la loto şi atunci o să câştigi" (ignorând referinţa cu loto pt. că nu cred în jocurile de noroc).... dar viaţa e un joc de noroc.... nu poţi să stau cu mâinile în sân şi să cred că într-o zi lozul câştigător va venii pur şi simplu la mine....
M-am săturat să aştept... să te aştept.... să mă mint în fiecare zi că poate mâine o sa fim noi.... şi până mâine ce să fac, să mă culc ca prinţesele din basme şi să aştept?
Ştiu că e o misiune imposibilă, dar caut reţeta fericirii de unul singur. Nu cunosc nici un ingredient aşa că aştep sugestii... sunt dispusă să încerc până îmi iese.