Drum

Încet, cu paşi mici în pantofi cu toc am avut convigerea stupidă că am ieşit de pe drumul în care se vedea trecutul, că am trecut peste râul uitării şi pot să privesc cu încredere, optimism poate chiar un pic de naivitate către viitor.
Am spus cu un zâmbet larg către pisca neagră de lângă mine: "Toto, I Don't Think We're in Kansas Anymore!" . Ea mi-a zâmbit ca pisica Cheshire şi a continuat să mă însoţească pe drumul luminos din faţă.
Îmi pusesem rochita aia frumoasa şi cu toate că tolba cu săgeţi şi arcul nu se asortau le-au luat oricum cu mine, pentru că "nu se ştie niciodată" şi plus erau aşa de lucioase. Nu intenţionam să le folosesc dar din când în când am tras câteva săgeţi în himerele care apăreau şi dispăreau în faţa mea.
Pisica îmi spunea mereu: "Stai liniştită, bucură-te de prezent, mergi înainte cu încredere!" iau eu o ascultam, mai ales că eram doar noi două pe drum.
Apoi ai apărut tu şi pisica s-a speriat şi a sărit în mine să se scundă, ochii verzi stăteau, mai agili ca niciodată, aţintiţi pe tine. M-ai luat de mână şi mi-ai spus că sunt frumoasă fără să vezi săgeţile ascuţite care erau tot timul gata să sară şi să rănească.
Eu le şoptesc din când în când să stea cuminţi: "Nu, acum nu tragem!". Iar ele se revoltă şi îmi aduc aminte de ce am lăsat în urmă, de ce am adunat de pe drum, de toate rănile vindecate.
Atunci tu mă întrebi: "Ce ai, ce s-a întâmplat?".
"Nimic!", răspunde repede pisica. "Totul e bine"