Yesterday all my troubles seemed so far away...
Mersul mi se părea atât de obositor încât nu mai aveam chef nici să trec pagul camerei în care cu atât de multă dibăcie mă izolasem într-o lume în care totul era gri şi totuşi părea atât de colorat, totul era trist şi totuşi părea atât de vesel....
Astăzi când am avut din nou curajul să deschid uşa şi să mă privesc în oglindă toate zâmbetele din lume s-au adunat în doi ochii de pisică.
O mie de experinţe adunate la un loc, o mie de greşeli scrise şi rescrise, o mie de răni vindecate şi mult mai multe rădăcini rupte de furtuni.... şi totusi totul pare calm, totul pare în ordine, totul pare frumos.
Într-o lume în care peste noapte pereţii se dărâmă cât poţi să mai stai fără să vrei să fugi pe valuri?
Glasul nebun al lui Neptun a început să urle în mine şi oricât de multe haine, oje şi bijuterii colorate aş pune pe suflet, el tot va ţipa după sare.... sare udă care curăţă tot, vindecă tot, uită tot.
Îmi spăl tolba cu săgeţi în apa Gangelui şi tot sângele adunat în timp pe ea se uită la mine cu scârbă insistând să rămână în mine. "Nu scapi aşa uşor de noi!", urlă toţi moştrii.
Aici pe pământ totul pare liniştit, tu mă ţi în braţe iar eu tac.
Vraja se rupe mult prea repede, toţi zeii mor fără să ne înveţe nimic.