Câteodată mă pierd atât de mult încât mă trezesc că parcă dintr-o dată a venit toamna, am mai îmbătrânit un an....
Mai am uneori mici momente de regăsire când dintr-o pură întâmplare merg pe stradă şi văd că parcă totul e roşu şi galben şi mi se aduce aminte că mai e un pic şi e ziua mea....
O mie de lucruri pe care vreau să le fac, toate deodată, toate bine şi toate acum.
Pe tine parcă te ştiu de când timpul şi mă frustrază că tocmai timpul e cel care parcă nu ne lasă să ne iubim.
Săptămâna trecută am făcut un pact cu prietena de bună, de o viaţă, să ne facem timp pentru a ne vedea mai des după ce am realizat amândouă că ne-am lăsat purtate de viaţă şi am uitat de prietenia noastră.
Câteodată însă uiţi şi de tine... şi cu toate că tot timpul am fost convinsă că nu există "nu se poate" există numai "nu se vrea" încep din ce în ce mai tare să îmi dau sema că nici până acum nu am controlat nimic, aşa cum mi-a plăcut mie să cred, pur şi simplu am fost purtată de viaţă.
Totuşi mă întreb: cum îţi faci timp pentru tine şi numai pentru tine?
Aici mulţi ar spune că îşi fac timp pentru ei că citesc o carte sau se uită la un film sau fetele că merg la cosmetică. Nu! Pentru că atunci când citeşti sau te uiţi la un film tu te pierzi în carte, în film şi nu mai spun de cosmetică pentru că asta o faci dintr-o necesitate care ne-a intrat în sistem şi ne place să credem că e ceva ce facem pentru noi (o mare minciună).
Când spun timp pentru tine mă refer la timul ăla în care stai faţă în faţă cu tine şi, cu foarte mult curaj, te privesti aşa cum eşti tu defapt, te întrebi ce mai faci aşa cum te întreabă un prieten bun pe care nu poţi să-l minţi niciodată.
Câteodată cred că evităm să ne întâlnim cu noi de frică, dacă nu ne place ce vedem, ce răspuns primim? Pentru că atunci când te întâlneşti cu tine trebuie să-ţi scoţi toate măştile şi să îţi răspunzi fără ascunzişiuri....